Informatii

Dificultate:[#######...]
Timp necesar:50 minute
Portii:10

Rulada cu branza, ciuperci sau carne

Ingrediente

Cantitatile sunt pentru o tava de aragaz patrata

Foaie:

100 g faina
100 ml ulei
500 ml lapte
5 oua
1 lingurita rasa sare
un servet curat de bucatarie

Umplutura

300-400 g branza de vaci sau cottage cheese
100-200 g telemea de vaca sau oaie
1 legatura de marar

Mod de preparare

Foaia

Coca cum se aduna in mijloc ca o bila
1
Se amesteca faina cu uleiul intr-o craticioara de 1 l. Arata ca untura la temperatura camerei. Se adauga laptele clocotit (ca la ecler). Se pune pe foc si se amesteca continuu la foc mic pana incepe sa se desprinda de pe vas si se aduna in mijloc ca o bila (dureaza cam 10 minute). Se despart ouale si bat albusurile spuma tare.
Aluatul amestecat cu galbenusuri pus peste albusuri
2
Se lasa 10 minute si se adauga pe rand cele 5 galbenusuri, sarea si albusurile. Se amesteca cu atentie de jos in sus avand grija sa nu se lase. Se unge tava cu ulei, se tapeteaza cu faina sau se pune pergament. Se intinde compozitia pe toata suprafata tavii. Se da la cuptor la 150-170°C aproximativ 15 minute. Se verifica dupa cele 15 minute daca s-a facut.

Umplutura

Aluatul intins pe hartie
3
Intr-un castron se amesteca 100 g telemea data prin razatoare mica cu 300 g branza de vaci si mararul tocat marunt. Se gusta daca este suficient de sarata si se mai completeaza cu telemea, branza de vaci sau sare.
Foaia de rulada frumos rumenita
4
Se ia un servet curat de bucatarie si se uda cu apa rece. Se stoace FOARTE bine si se intinde pe masa. Foaia fierbinte se ruleaza in prosopul umed unde va sta 10 minute. Atentie! Foaia trebuie pusa cu dosul (partea de jos) pe prosop; daca o intoarceti, se lipeste. Se intinde foaia si se umple cu branza. Se ruleaza. Optional se unge cu unt si se rade cascaval.
Cum se ruleaza rulada

Alte umpluturi

UMPLUTURA CU CIUPERCI: 2 cutii de ciuperci (Ma Ling), 1 ceapa, 1-2 oua, patrunjel si/sau marar, sare si piper. Se taie marunt ceapa si se caleste intr-o lingura de ulei si putina apa. Se pun ciupercile, sarea si piperul si putina zeama din conserva, sa se inabuse 10 minute. Cand se evapora zeama se pun ouale si se amesteca. Se mai lasa cateva minute. Se pune patrunjelul si mararul. Se gusta daca are suficienta sare si piper. Optional se poate pune si o lingura de faina.
UMPLUTURA CU CARNE: 500 de grame de carne tocata de porc se inlocuiesc cu ciupercile, 1 ceapa, 1-2 oua, patrunjel si/sau marar, sare si piper. Se caleste ceapa ca mai sus. Se adauga carnea, putina apa sau supa si se lasa pana se face carnea. Se adauga ouale. Se mai lasa 3 minute, se adauga mararul si patrunjelul.

Romana (fara diacritice)  ·  Romana (cu diacritice)  ·  Engleza

Copyright ©2004–2020 vulpeabucatar.com

vulpeabucatar.com