Informatii

Dificultate:[#########.]
Timp necesar:180 minute
Portii:2 cozonaci

Cozonac

Ingrediente

Ingredientele trebuie sa fie la temperatura camerei, in afara de lapte.

Coca

1 kg faina
4 lingurite rase (14 g) drojdie „fast rise” sau 5 lingurite rase (17 g) drojdie uscata sau 45 g de drojdie proaspata
300 g zahar
coaja de la jumatate de lamaie
5 galbenusuri
2 albusuri
400 ml lapte rece
1/4 lingurita esenta de rom
1/2–1 lingurita esenta de vanilie
200–250 g margarina

Umplutura

100 g miez de nuca macinat
2 lingurite rase (10 g) de cacao (optional)
100 g mac
100 ml lapte
8 linguri de zahar
3 albusuri

Mod de preparare

Ingredientele in bolul mixerului
1
Se pun deoparte doua lingurite de albus pentru uns cozonacii. Se bat restul de albusuri spuma, dar nu foarte tare (se bat toate cinci albusurile impreuna, si se ia pentru coca doar 40-50% din spuma).
Coca pusa la crescut
2
In alt vas se topeste margarina (pe aragaz sau la microunde pe „dezghetare”), apoi se adauga laptele rece si galbenusurile. Se incalzeste cu grija amestecul pana e cald, dar nu fierbinte (40–43°C, 105–110°F). Un amestec prea rece face drojdia sa nu creasca, iar unul prea fierbinte o opareste si o omoara. Se adauga esenta de vanilie, esenta de rom si coaja de lamaie. Se adauga albusurile batute si se amesteca putin.
Foaia pe cozonac cu amestecul de nuca
3
In vasul de la mixer se pun ingredientele uscate: faina (se lasa 200 g deoparte), drojdia si zaharul. Cu carligul de coca, se amesteca 10–20 de secunde. Amestecand in continuare, se toarna incet, cate putin, amestecul lichid. Cel mai probabil, coca o sa fie prea moale. Se adauga din restul de faina cate 50–75 g odata, si se amesteca de fiecare data pana se incorporeaza complet (1–2 minute). Cand coca ramane agatata pe carlig si curata peretii vasului, nu mai trebuie faina. E posibil sa fie nevoie de mai mult de 1 kg de faina — adaugati pana cand coca nu se mai lipeste de peretii vasului, dar nu mai mult de atat. Continuati sa amestecati inca 3–4 minute dupa ce ati adaugat ultima portie de faina.
4
Faceti o bila din coca si lasati-o sa creasca intr-un vas uns cu foarte putin ulei. Rostogoliti bila in vas ca sa se unga cu ulei pe toate partile, inveliti vasul intr-un prosop si puneti-l la dospit cam o ora intr-un loc cald si ferit de curent (30–35°C, 85–90°F). Coca trebuie aproape sa se dubleze in volum.
Cozonacul impletit
5
Intre timp, pregatiti umpluturile. Fierbeti macul in lapte cu cinci linguri de zahar pana absoarbe tot laptele (10–20 de minute; adaugati inca putin lapte daca devine prea gros). Lasati sa se raceasca pana nu mai e fierbinte. Adaugati jumatate din spuma de albusuri ramasa si amestecati bine, ca sa se dezumfle spuma.
Cozonacul dat cu albus ca sa iasa lucios
6
Amestecati restul de albus cu nucile rase, cu cele doua lingurite de cacao si cu trei linguri de zahar. Bateti cu mixerul pana se dezumfla spuma si ramane o pasta.
Cozonacul vazut prin usa cuptorului, dupa 10 minute
7
Impartiti coca in doua. Ungeti masa cu putin ulei si intindeti jumatate din coca intr-o foaie dreptunghiulara, de doua ori mai lunga decat tava, fara a apasa prea tare. Ungeti foaia cu pasta cu nuci si rulati-o strans, dar fara a da umplutura pe afara. Strangeti aluatul la capete ca sa nu iasa umplutura. Puneti ruloul in doua si rasuciti-l, avand grija, daca se poate, ca imbinarea (capatul foii) sa fie dedesubt. Procedati la fel cu cealalta jumatate de coca si cu pasta cu mac. Puneti cozonacii impletiti in doua tavi unse cu putin ulei, acoperiti cu prosopul, si lasati-i sa creaca inca o ora, sau pana se dubleaza in volum.
Felii de cozonac cu nuca ai cu mac
8
Dupa ce au crescut, ungeti cozonacii cu albusul pe care l-ati pastrat la inceput, folosind o pensula de bucatarie. Puneti-i in cuptorul incalzit la 375°F, 190°C. Dupa 15 minute reduceti temperatura la 360°F, 180°C si lasati-i inca 20-35 de minute, pana sunt bine rumeniti. Testati cu o scobitoare infipta vertical in mijlocul cozonacului – daca iese curata, fara nici o urma de aluat, cozonacul e gata. Scoateti cozonacii din forme imediat dupa ce i-ati scos din cuptor, ca sa nu se umezeasca, si lasati-i sa se raceasca pe un gratar (sau pe un prosop).

Sugestii

Cozonacul nu e bun cald! Aveti rabdare sa se raceasca. :)

Daca nu aveti un mixer care poate sa amestece coca de cozonac si de paine, trebuie sa dizolvati drojdia in 75 ml de lapte cald (40–43°C, 105–110°F) cu doua lingurite de zahar, pe care le scadeti din cei 400 ml de lapte si 300 g de zahar. Lasati drojdia zece minute. Adaugati si zaharul la lapte si oua. Puneti faina (800 g) intr-un castron mare sau intr-un lighean, formand o gramajoara. Scobiti un crater si turnati in el amestecul cu lapte, oua, zahar etc. Turnati si laptele cu drojdie. Amestecati cu grija, incorporand lichidele in faina. Adaugati faina ca mai sus, cate putina, pana cand aluatul se dezlipeste de pe vas. Framantati cu incredere si aplomb 15–20 de minute, pana cand face basicute (da, e foarte greu fara mixer).

Daca aveti drojdie proaspata, dizolvati-o in lapte cald, ca mai sus.

Puteti face cozonaci cu un singur fel de umplutura. Ajustati corespunzator cantitatile. Puteti si sa impletiti un rulou cu nuca cu un rulou cu mac si sa obtineti cozonac cu ambele ingrediente.

Daca nu vreti cozonac impletit, intindeti foaia intr-un dreptunghi lat cat e tava de lunga si faceti un rulou mare si gros. Pentru un cozonac cu stafide, presarati stafide pe foaie inainte de a o rula; reduceti timpul de coacere cu 5–10 minute.

Aluatul de cozonac e foarte delicat si sensibil. In bucatarie trebuie sa fie foarte cald si sa nu fie deloc curent. Ingredientele trebuie sa fie la temperatura camerei (in afara de lapte). Vasul de la mixer trebuie sa fie cald (clatiti-l cu apa fierbinte si apoi stergeti-l). Nu opariti drojdia! Lichidele trebuie sa fie calde, dar nu fierbinti. Nu puneti prea multa faina; adaugati cate putina si framantati bine de fiecare data. Aluatul trebuie sa fie un pic lipicios la pipait, dar sa nu se lipeasca de vas, si elastic, cu consistenta asemanatoare cu lobul urechii. Framantati fara mila. Nu umblati la usa de la cuptor in primele 20 de minute de coacere.


Romana (fara diacritice)  ·  Romana (cu diacritice)

Copyright ©2004, 2005 vulpeabucatar.com

Valid HTML 4.01! Get Firefox!