Informaţii

Dificultate:[######....]
Timp necesar:90 minute
Porţii:12

Cremşnit (Cremeş)

Ingrediente

Cantităţile sunt pentru o tavă cu latura de 24 cm

Foi

375-400 g aluat franţuzesc sau foi cumpărate gata făcute

Cremă

900 ml lapte
115 g amidon
6 ouă
250 g zahăr
1 lingură esenţă de vanilie

Mod de preparare

Foi

Foia de aluat se taie în 12 părţi egale
1
Se împarte aluatul în 2 părţi egale. Se întind 2 foi pătrate cu latura de 25 cm. O foaie se taie în 12 dreptunghiuri egale, iar cealaltă se lasă netăiată. Se coc în cuptorul încins la 190° C cam 12-15 minute.
Se pune foaia întregă pentru cremeş la fund

Crema

2
Într-o cratiţă (de teflon dacă aveţi) de 2L se freacă zahărul cu ouăle, amidonul şi câteva linguri de lapte rece. Restul de lapte se dă într-un clocot. Se pune fierbinte peste ouă amestecând continuu.
Se pune crema de vanilie pentru cremşnit
3
Crăticioara se pune la foc mic amestecând mereu ca să nu se prindă de fund şi să se afume. În momentul în care a început să se îngroaşe se amestecă mai repede ca să nu se formeze cocoloaşe. Se mai ţine pe foc câteva minute, până încep să apară bule – adică până începe să fiarbă. Se ia de pe foc, se adaugă vanilia şi se amestecă.
O porţie de cremşnit ( cremeş )
4
Într-o tavă sau o ramă cu latura de 24 de cm se asamblează cremşnitul. Se pune foaia întreagă la fund. Se toarnă crema fierbinte şi se nivelează cu o spatulă sau un cuţit. Deasupra se pun bucăţile coapte de aluat, una lânga alta. Se dă la frigider când s-a răcit. Se taie a doua zi sau când se serveşte. Se poate pudra cu zahăr.

Sugestii

Daca aveţi cocoloaşe, băgaţi cuţitul de la mixer până le eliminaţi pe toate şi crema devine omogenă. O altă alternativă este să folosiţi un blender pentru a o repara.


Română (fără diacritice)  ·  Română (cu diacritice)

Copyright ©2004, 2005 vulpeabucatar.com

Valid HTML 4.01! Get Firefox!